Ohoho, dragii mei, că de când nu ne-am mai auzit pi aicea,
pe la blog, se făcu primăvară, ce să mai, e vara de acu’ încolo…
Acuma e drept că şi eu am tras chiulu’ cât am putut da’ ce vreţi, am fost ocupat, foarte ocupat, pe cuvânt trebuie să mă credeţi, să vedeţi ce şi cum, mi-am luat nişte pământ "în parte", după cum e obiceiul pe la
noi, niciun gospodar adevărat nu se multumeşte doar cu bucata de arătura proprie
şi personală, ci mai ia încă vreo câteva hectare în arendă, după putere, dacă se
simte în stare, bine, daca nu, se duce la crâşmă să dovedească alt gen de
putere, nu financiaro-burghezo-moşierească, despre care am vorbit un pic mai
sus...
Deci, revin, am vorbit cu coana Lisaveta de la Castelul
Windsor să-mi dea pajiştea aia mare din faţa conacului dânsei, să pun şi eu nişte
răsaduri cu ceapă şi praz (apropo de praz, or să-mi sară toţi oltenii în cap,
când o sa citească următoarele rânduri, însă
prazul nu e prăjitura lor tradiţională, englezii o consumă din orice pozitie,
la orice masă a zilei, si in orice loc, la restaurant sau acasă, ba chiar
mi-aduc aminte că în pelerinajele mele prin cartierul Peckham parcă am văzut un
afro-britanico-european – notaţi, vă rog, ce „ political correctness” sunt,
chiar luaţi lecţii, nu vă jenaţi, chiar vă rog- , un cetăţean mic şi negru, cu
o bucată de praz în mână înfulecând cu graţie din el, da’ se poate să mă fi înşelat,
poate era doar un oltean pripăşit prin Londra aia, săracul se întorcea acasă după
o zi grea de muncă şi o fi găsit legătura aia de praz la piaţă, la „fresh
market”, şi nu s-o mai fi putut abţine până acasă).
Aşa că, revin din nou, după cum spuneam, am luat bucata aia
de pamânt "în parte", că tot stătea pârloagă, şi deja i-am trasat coordonatele
(am şi eu o mare calitate, sunt un bun organizator), în faţă pun ceapă, praz,
usturoi, lobodă (ca să adeverească vorba noastră strămoşească, „ca Vodă prin
lobodă” când o ieşi Prinţul Charles la plimbare seara, pe răcoare- asta e o răutate
din partea mea, da’ să nu mă spuneti lu’ Nenea Şarlă, că am pus-o, ăsta ar fi în
stare să iasă cu coasa în mână şi să-mi dea la pământ bunătate de lobodă), iar
mai în fundu’ grădinii trag vreo câteva randuri de popuşoi, ca să acopăr la
vară vederea către terenul de cricket de alături, să nu mai stea baba rezemată în
coate, la balcon, şi să spioneze jucătorii, ca apoi să aibă ce comenta cu alte
babe, contese şi marchize şi baronese, la şuetele lor tipice, cu ceai şi biscuiţi-
iar o răutate din partea mea, da’ n-am ce-mi face, ăsta-s eu, un pic mai
pârdalnic, mai zărghit cand e vorba de satisfacţiile mele, vorba clasicilor:
„Am şi eu o prestanţă, am şi eu o aroganţă”...
Afacerea a fost perfectată la notarul satului Windsor,
deoarece atât eu, cât şi Cucoana Lisaveta, am vrut să ne asigurăm că unul nu
înşeală pe celălalt (cotoroanţa o fi auzit ceva naşpa de la MI 6, serviciul ei
de informaţii externe, în mod sigur au informat-o despre mine, dar eu nu am de
ce să mă tem de nica pe lumea asta, cu cine am făcut eu afaceri, am făcut bine,
şi lui i-a mers bine, nu l-am lăsat în fundul gol (cum fac alţii, nişte
neisprăviţi), ba chiar am continuat cu succes joint-venturele, şi de abia de la
a treia (eu aplic în afacerile mele numai principii brevetate de oamenii de
ştiinţă de la Catedra Spălare de bani şi Bancruta frauduloasă de la Academia De
Stat Degeaba Rahova Bucuresti România (parnaie, in jargonul si respectiv argoul specialistilor denumiti si recidivisti), principii sănătoase de management, de
exemplu chestia cu “ulciorul nu merge de multe ori la apă, a treia oară se mai
şi sparge”), de abia de la a treia tură de colaborare i-am lăsat cu ochii în
soare, plângând după banii lor, da’ să nu uite totuşi faptul că s-au dus
încetu’ cu încetu’ la vale, fără să simtă, doar nu i-am băgat brusc şi instantaneu
în faliment, deh, c-aşa-s eu, mai gentleman, de felul meu)...
Deci, revin iarăşi, cucoana a venit cu contractul-cadru pe care eu l-am semnat, simţindu-mă egalul ei, c-aşa se simt doi parteneri în afaceri, nu-i aşa, ce contează că ea are o coroană în plus faţă de mine, dacă mă duc la mine acasă, în grădiniţa cu flori, îmi fac şi eu o coroană de flori, să am şi eu, nu numai ea... Şi cu coroana pe căpăţână, mi-aş mai aminti şi eu de vremurile bune
când eram copil şi veneam acasă, la sfârşitul şcolii, cu coroniţă pe cap, spre
mândria lui taicu-meu, care când venea de la cârciumă, proaspăt fericit, se
entuziasma şi mai tare şi mă băloşea pe obraji cu pupăturile lui de tată
efuzionat că are un băiat geniu, în genul lui Niculae Moromete, care deşi nu
prea dădea pe la şcoală tot anul, ieşea „primu’ întâi cu coroniţă” (de fapt Gheorghiţă
a lui Ileana Stancului să trăiască, deoarece în fiecare an de la clasele
primare mă aproviziona cu una bucată coroniţă, a lui, că lui nu-i trebuia să se
făloşească acasă, ai lui ştiau ce băiat premiant au)...
Şi ca s-o scurtez, că deja s-a făcut
prea lungă povestirea asta, eu şi cu Coana Lisaveta am semnat contractul, şi
cam atât. Mai multe detalii nu vă pot oferi deoarece am şi o clauză de
confidenţialitate la el, însă pentru a vă satisface cât de cât curiozitatea, la
toamnă o să fac bara-bara ştiuleţii de porumb, iar cocenii (ciocanele sau
cioclejele, după cum spunem noi în Moldova) o să-i las tot ei, că are vreo doi-trei
cai de hrănit, caii flocoşilor care stau de gardă la poarta castelului
Buckingham. În rest, gata. Nu mai zic nimic. Aştept prima prăşitură. Cu mare
interes. Dacă vedeţi la ştiri pe unu’ cu sapa în spinare, gata să se îmbarce la
Poarta 5 la cursa Tarom cu direcţia London Aeroportul Heathrow (e foarte
aproape de Windsor, la o azvîrlitură de băţ, cam aşa...) să nu vă miraţi, că eu
sunt, mă duc la muncă, la prăşitu’ dintâi (doar n-oi trimite pe altu’, cu ziua,
să-mi facă bataie de batjocură pe acolo, să-mi rărească popuşoii pe rând, cam
cum sunt dinţii din gura lu’ Moş Vasile Gălbejitu, care are etate de 92 de
ani...).
Cu toate acestea, în caz că unul din
voi vrea să vină pe deal cu mine, să dea un ţârr la poarta blogului meu şi să
se programeze pentru interviu (aveţi formularu’ online). Asigur transport şi
toate cele trebuincioase pentru o zi de muncă, mâncare, bautură (da’ fără
ţigări, că e scumpe, nene!) plus un bănişor pentru efort, cam cinsute de mii
lei vechi sau cincizeci de roni la zi, ca să ştiţi (dacă vreţi mai mult,
trebuie să ştiţi că aplic principiul Return Of Investment şi la sfârşitul zilei
de muncă facem evaluarea şi tragem linie, să vedem rezultatele şi să
recompensăm în consecinţă).
Gata, mă duc să-mi bat un pic sapa,
căci timpul trece aşa repede, vorba filosofului de serviciu de la cârciuma din
colţ: „Ce e timpu’ ăsta, dom’le? Timpu’ ăsta e ca o secundă, a trecut pe lângă
noi fără să ne dăm seama...”. Gata, acu’
chiar plec la treaba mea… Sapă, sapă, săpişoara mea, tralala- lalalala…
Va prezint o imagine cu tarlaua mea.
Si inca o imagine, aeriana, adica o poza facuta cu Digi Mobilul meu, cand eram in avion la geam.
6 comentarii:
He-heee! Ai scris cât pentru restu' anului! :))
Dispari iar sau ce? :)))
Fain, bre! Auzi, da', în prima poză, ăia de se văd sunt românaşi la căpşuni sau servitorii matale plecaţi la cules? :))
Neliniştitu':
Am adunat multe cuvinte in mine tot timpul cat am fost plecat de pe blog, si trebuia sa le dau drumul aici, sa le basculez, ca prea se stivuisera in mintea mea...
In legatura cu aia din poza, pot sa-ti spun doar ca sunt niste lucratori in proba, i-am agatat pe acolo, sunt candidati pentru new-entry positions ca sa folosesc lingua locului... :)
m-ai ameţit dă cap
ioai!!!
şi (mai)am şi vertij
auzi? da'la voi nu să poartă jentelmenagrementu'?
Eu mă tot minunez de cei care nu-s capabili să se căpătuiască! Probabil bloggeresc toată ziua...
CELLA:
Jentelmanagrementu' e valabil insa, repet, atat eu cat si hoasca batrana am vrut sa ne asiguram prin hartie ca ne respectam reciproc (pe partea mea, si eu am avut niste indoieli in privinta ei, am auzit de la un soldat de-ai ei de la poarta din fund, l-am servit cu o tigara cand era in post si am mai schimbat o vorba, doua, l-am intrebat de unde e, din ce sat, ce judet, cat mai are AMR-ul, chestii din astea, si mi-a zis asta ca baba e cam carpanoasa, se uita la orice detaliu, si zgarcita pe deasupra, ca l-a pus sa-i plateasca o floare pe care i-a calcat-o din greseala, auzi la ea, ditamai regina, si e asa zgarcita...). Asa ca si eu am fost de acord cu contractul semnat si parafat intre noi doi ca ce e scris e bun de proba in instanta la o adica, ca vorba aia: Verba volant, scripta manent... :)
Vania:
Sunt de acord cu tine, nu stiu ce se intampla cu unii, chiar nu stiu sa faca averi, pe bune... Si aici ma refer la ministri sau parlamentari, freaca menta toata ziua, in loc sa faca ceva util pentru ei, sa-si mareasca averile de exemplu... :)
Trimiteți un comentariu