Iar un guvern fara mine...

     Dragilor, iar mi se intampla boacana! Facura astia guvernu' din nou... Fara mine... Nu e bine, nu e bine deloc. Pai, ce, nu le-ar fi rusine, iar sta Ministeru' Agriculturii fara titularu' de baza (denumire ca la fotbal)! Nu e bine, da' nu e bine deloc, repet. Si cand ma gandeam ca sunt in schema, ca tura asta cand se face guvernul chiar o sa ma bage si pe mine in seama, de-adevaratelea, uite ca iar m-am pomenit pe dinafara...

     Au profitat de faptul ca zilele astea nu prea am fost pe acasa, am stat mai mult pe la rude, pe la vecini, pe la prieteni ca, de, asa e frumos, asa e obiceiul de Sarbatori, sa vizitezi pe cei dragi si sa servesti bucatele traditionale pregatite de gazde (nu-i frumos sa refuzi, cel putin asa m-a invatat mama, si de asta am si crescut mare cat China) sau sa cinstesti un pahar de vin cu ei (mancarea-i fudulie, bautura-i temelie, dupa cum spunea maestrul Mos Cinzeaca, la a carui scoala de filosofie bahica am studiat cativa ani buni, pana am ajuns si eu un pui de shaolin in templu' local de la capatu' ulitei, Budha Bar & Restaurant).

     Si doar le-am lasat numaru'de telefon, fixu' (mobilu' e mai pretentios, depinde de locatie, in ce colt al satului te afli, cica semnalu' are doar niste ulite pe care le agreeaza, pe altele nici nu se gandeste sa intre, de parca vorbim de cartiere selecte contra ghetouri, gen Hollywood contra lu' Compton din  Los Angeles, alea, alea, nu de niste vagaune ordinare de sat romanesc, care arata la fel).

     In fine, ma lungesc cu vorba, insa banuiala mea e ca ei totusi au sunat la fixu' meu (sau nu), insa eu le-am inchis (am fost foarte ocupat si adevaru' e ca eram mai tot timpul "anesteziat", fiind prins in lupta cu Sarba(u)torile astea grele, carora pana la urma le-am venit de hac, le-am biruit, si inca ceva, bucuria mea ca nu am epuizat toata munitia in lupta din primele zile, m-a prins Anu' Nou totusi cu mancare si bautura pe masa, cica asa e bine, ca sa am belsug in noul an).

     Da, dom'le, s-ar putea sa le fi inchis telefonu' in nas astora de la Bucuresti, crezand ca e papagalu' din reclama cu " Aici papagalu', o pizza, va rog" sau urata de Jane cu "Gaaata, gaaata...", sau cu "Intreaba mama daca-ti plac papuceii. Raspunde-i tu" (apropo, nenea Dolce, cred ca m-am hotarat, trec pe Gigi, sau Digi, cum ii mai spune, ca m-ai innebunit cu Tarzanu', Jane sau papagalu', prefer Carcotasii cu d-alde "Alo, vericule...", "A fost aut, am vazut eu bine..." decat seria "Geeeiiinnn...").

     Insa daca erau asa de hotarati sa ma coopteze in echipa de guvernare, de ce nu au mai revenit, sau de ce nu au sunat la vecinu' Vasile sa ma cheme la telefonu' lui, ca ala e tot timpul acasa, ca a cam dat de gustu' hi5, toata ziua sta in casa si vorbeste cu pitipoance pe net si pe mess, de a innebunit nevasta-sa Lenuta, a zis ca de nu se lasa internautu' asta de chat-uiala cu bagaboantele, o sa se razbune pe el facandu-si si ea cont pe hi5 si postand acolo poze cu ea, nu sexi, ca la panaramele lui, ci tematice, artistice, de catalog international, de exemplu, cu parul in vant, calare pe capra de taiat lemne, ori cu o ie decoltata si stravezie la stogu' de fan sau cu bichinei rosii cand face "poale-n brau" si se apleaca sa le bage in cuptor, etc., etc. ...

     Da, mai erau si alte variante de a da de mine (un elicopter sa fi trimis dupa subsemnatu' ar fi fost un gest dragut din partea lor, si totodata ar fi crescut si prestigiu' lu' "je" la mine-n sat, as fi baut moca, pe gratis, vreo juma' de an dupa aia, doar sa le povestesc la plebe cum e sa mergi pe deasupra pamantului, fara caruta, masina sau tren), insa se pare ca nu m-au dorit atat de tare incat sa alerge innebuniti dupa mine. Eu sunt baiat cu bun simt, nu mai insist in a revendica ce-i al meu. Intreaga mea expertiza, de notorietate internationala chiar, le statea la indemana. Treaba lor, ei au pierdut, nu eu. De fapt, tara a pierdut, nu ei. Din cauza lor. Eu intotdeauna mi-am exprimat disponibilitatea de a-mi pune in slujba patriei intreaga capacitate intelectuala si fizica, pentru propasirea scumpei mele tarisoare si pentru binele poporului meu (cu lacrimi in ochi va spun, zau)...

     In fine, inchei aici "mica" mea frustrare, cu dictonul meu de o viata, dau citate direct din Creanga, ce tare sunt (vorbele urmatoare mi se potrivesc in toate domeniile, adica ' geaba vreau ceva cu incapatanare, ca tot nu se intampla cum vreau eu):

"- Dragi ti-s fetele, Ioane?  

- Dragi...

- Da' tu lor?

- Si ele mie..."

     La revedere, pa, va pup, ca iar am pus-o de-o povestioara pe ziua de azi... "Si-am incalecat pe-o sea/ si v-am spus minciuna mea..."