Astăzi mi-am propus să cârcotesc un pic pe seama unor afişe din campaniile electorale de anul trecut... Sper că o să fie pe placul vostru...
Primul afiş, o doamnă (Ladies first) din Piteşti, Anca Barbu, "Prima(r) Doamnă de Fier" (...ca sunt o femeie frumoasă, gingaşă şi sensibilă, politician de vază în oraşul meu, iar dacă mă supăraţi, încep să plâng cu lacrimi de oţel, mânca-v-aş cu bâta mea de Greuceanu...)
Îmi place de doamna Barbu... Parcă e o Lady Jedi... Împotriva lui Darth Vader...
Şi apropo, ce are coada bâtei cu primăria? Ai nevoie sa stârpeşti corupţia, du-te, cucoană, şi fă-te cel mai al naibii procuror (gen Carla del Ponte) sau judecător (gen Navy Pillay)... Părerea mea...
Al doilea afiş:
Tudor Ştefănie, adevăratul primar al Turzii (că până acum aveam de-a face numai cu clone de-ale distinsului primar, ca să vezi)... Onoratul dom' primar s-a săturat de treburi din astea oficiale, de edil al urbei sale, şi s-a băgat la o miuţă de volei.. Voleiul e un sport frumos, poate prea frumos pentru a fi jucat de bărbaţi... Pentru adevăraţii masculi, voleiul înseamnă ceva de genul:
A, şi încă ceva, ştiam că se votează cu ştampila, nu cu mingea.. Dar poate că mă înşel eu...
Şi al treilea, cu voia dumneavoastră, un candidat de Sibiu, un domn Cotârlă, care n-a avut ce face şi s-a băgat un pic în seamă cu o platformă-program ce mai-mai că atingea toate punctele vitale:
- "Primăria este a voastră" se adresează segmentului feminin al masei votanţilor deoarece cuvântul primărie este de genul feminin şi cred că acest candidat s-a bazat pe solidaritatea feminină din subconştientul alegătoarelor...
- "Centura ocolitoare- prioritate" este un cod secret, masculin, prin care se asigură votanţii de sex masculin că se are în vedere o necesitate primară, şi anume aceea că pe centură se găseşte marfă destulă, numai că primăria trebuie să organizeze condiţiile necesare...
- Şi ajungem la concluzia strecurată (mişeleşte, consider eu) la început, nu la sfârşit, şi anume că poziţia 3 (care Kamasutra mea o fi aia?) e spre binele tău şi că trebuie s-o votezi neapărat, pentru binele tău, repet (mai indicat ar fi fost ca acest candidat să fi fost pe poziţia 69, şi atunci mesajul ar fi fost ultra strong, ar fi priceput toţi votanţii că mult mai celebra poziţia 69 ar fi fost spre binele lor)...
Am zăbovit mai mult cu explicaţiile la acest candidat, ca să umplu spaţiul atribuit fiecărui candidat comentat, deoarece o poză cu "votează poziţia 69" nu ar fi fost indicată pentru a fi postată în acest articol ce se vrea cât de cât serios... Serios vorbind...
Vă pup cu fentă, pe sprâneana dreaptă... "Votaţi, votaţi şi iar votaţi", ăsta e îndemnul meu către voi, adicătelea epistola lui Ioan Dascălu către poporul său...
22 comentarii:
Eu recurg doar la poziţia 3! Asta, desigur, când nu pun mâna pe bâtă...
Vania:
Mie mi-e destul de neclara pozitia 3... Insa o fi stiind omul ce zice acolo, in afisul lui... :)
Ionica, mie-mi place doamna cu bata,nu te conformezi, iei bataie
Maminineta:
Depinde din ce unghi privesti problema... Eu fiind de genul masculin, e si normal sa fiu infricosat de imaginea unei doamne cu bata in mana (in vin in minte niste stiri cu o doamna care aproape i-a scos ochiul sotului)... Brr... :)
Mdeaaaa depinde la care pozitie 3 se refera domnul respectiv (poate se gandea la sah, sportul mintii...poti sa stii?)....oricum dintre toate sporturile din imaginile precedente....cred ca voleiul este cel mai antrenant (mai ales pt ochi).....atat pt cei care joaca dar mai ales pt cei care nu joaca
Dorotheea:
Mi s-a parut cam aiurea chestia cu pozitia, se poate usor specula si trimite in glume cu tenta sexuala... Voleiul este, intr-adevar, un spor frumos... :) Multumesc pentru comentariu si te mai astept...
aia cu bata si cu coruptia e pe bune? Nu e "facuta"? Ca eu nu o tin minte :D
Nu votez, deci exist. Si inca foarte bine. Cand vezi ceea ce tu ai cules, te apuca mancarimea in podul palmei. Sa voteze altii. Eu ma ridic si plec! Pa!
Laura:
Depinde din ce unghi privesti problema... Ca si altii exista, chiar daca voteaza... Mai ales in campania electorala, cand turmele sunt ademenite cu un mic, cu un ajutor social, etc., etc. Cel mai tare ma deziluzioneaza faptul ca oamenii seriosi nu vor sa voteze, iar cei manipulati hotarasc pentru toti...
Paul:
Eu am pescuit-o de pe net anul trecut. Si e cat se poate de veridica. Eventual poti sa mai intrebi si pitesteni despre doamna in cauza... :)
Coane, indiferent de mesajul transmis electoratului, cei din afise au un singur tel: sa fie alesi! Cucoana cu bata se vrea o dura! O fi fost aleasa?
Privind ordonat şi oarecum pe gustul fiecăruia, deci parafrazând (aşa am învăţat, prost...), oferta cea mai paşnică ni se pare a fi ... poziţia 3! Continuând să legăm datele într-o altă încâlceală, aleg mingea pen'că e rotundă, elastică şi exprimă dinamism... şi pentru ca tăt natu' să se bucure: sugerăm doamnei de fier să ilustreze cu făptuiri domestice (aka din familia & gospodăria 'mneaei) cum se face ordine cu bâta.
Nea Costache:
Alesi, alesi, da' chiar asa? :) Din cate stiu eu doamna nu a devenit primar (dar poate ca ma insel eu, trebuie intrebata Oana negresit).
Ioann:
Un comentariu obiectiv, pertinent si la obiect... Intr-adevar, o parere ce imi pune articolul intr-o lumina noua, acum il vad cu alti ochi... :) Multumesc pentru comentariu si te mai astept pe aici.
adevarul este ca multe campanii sunt ridicole
radu georgescu:
Ridicolul se pare ca face parte din felul nostru de a fi, asta e realitatea romaneasca, ce sa-i faci... :)
Unde o gasisi pe madam Barbuuu, Doamneee =))
Oana:
Oana, draga mea, de cand te asteptam... Ete ca o gasii... :) Asta-vara am cautat pe net si mi-am facut o mica colectie de afise electorale de la alegerile locale... Iar doamna Barbu mi-a sarit in ochi (mai ales bata)... Asa ca... :P
Alt concurs !
http://dragossorinnicula.wordpress.com/2009/04/30/sotia-presedintelui/
[D][S][N]:
OK, multumesc, o sa intru sa vad despre ce e vorba.
Dl.Dascalu, sincer nu prea stiu ce vrea sa reprezinte acea bata a d-nei Barbu, oare ne transmitea ceva?
P.S.Am mai dat un comment si nu a aparut, daca intre timp apare, il stergeti. Multumesc.
mihaella1:
Nu stiu, probabil sugereaza pixul primarului, ala care semneaza contractele... :)
P.S. Nu a mai aparut niciun comentariu inainte de asta.
Trimiteți un comentariu