"Stăpână, sari repede, văd
c-a intrat maşina pe alee... Vine stăpânul... Dă-l jos din pat pe prietenul lu' matale... Hai mai repede, că chiar acuma a oprit motorul...
Nu, nu are timp să se îmbrace domnul, pentru că stăpânul pare că nu vrea să
bage maşina în garaj... Acuma a coborât din maşină, hai, hai, scoate-l pe uşa
din dos, în viteză, nu mai pierde timpul, ce contează că e în fundul gol, dă-i
hainele în braţe şi dă-l afară... Stai, că şi-a uitat geamul la portieră
deschis... Ce noroc! La timp a ieşit şi musafirul din casă... Acuma stăpânul bagă
cheia în usă, fă-te repede că dormi... Uf, am scăpat şi de data asta... Nu
degeaba stau eu de şase la fereastră, reuşesc s-o scot basma curată pe stăpână
de fiecare dată... Mission accomplished... Iar m-am scos cu un Whiskas Delice
cu somon, pregatită la abur şi cu un pic de aspic, mmm, ce bun, ce bun... "
13 octombrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Răsplata-i binemeritată!
@ Vania: Aşa zic şi eu, după muncă şi răsplată... :)
Trimiteți un comentariu